Sute de mii de fani ai voleiului din Brașov, mândri că echipa lor e campioană națională

Câștigarea campionatului național de către echipa de volei masculin Corona Brașov nu a rămas fără ecou în comunitate. Sute de mii de brașoveni, practicanți ai acestui sport, au ieșit pe stradă pentru a sărbători victoria.

„Voleiul masculin este sportul meu preferat de când eram mic”, spune Dragoș Moldovan, un brașovean împătimit al acestui sport. „Am fost la toate meciurile pe stadion, i-am încurajat, am și bilete pe tot sezonul. Galben-albastru până la moarte!” a precizat acesta. „Jucătorii mei preferați sunt AUGUSTO COLITO LOPES și DUŠAN STOJSAVLJEVIĆ, oameni care au dus faima Brașovului în lume”, explică Sergiu Oltean, un fan al voleiului din Brașov, care a ieșit în stradă să sărbătorească victoria alături de familie, colegi și chiar și de bunicul său Petre, ce a prins marea echipă de volei a Brașovului cu nemuritorii MARCU, Alfonso de Madagascar și legendara extremă dreapta Ion Popa.

Sutele de mii de fani ai voleiului din Brașov sunt convinși că acest campionat va pune, în sfârșit, orașul nostru pe harta voleiului masculin mondial, acolo unde-i este locul, printre giganții acestui sport extrem de popular.

Răspândește această dezinformare