Primarul ales al orașului a ținut să facă spectacol în prima zi după confirmarea realegerii sale. Acesta s-a prezentat la primărie cu un întreg alai, din care nu au lipsit jongleuri, oameni pe picioroange, saltimbanci, trompetiști și baroni locali.
Trăsura primarului a fost trasă de 6 Chiricheși focoși, care au nechezat de mama focului. „Vă place de ei?”, a întrebat cu mândrie Scripcaru. „Îi hrănesc doar cu jar și lapte de doică și îi țesăl în fiecare zi, de au părul ăsta frumos pe frunte”.
Primarul ales s-a întâlnit cu supușii săi de prin primărie, cărora le-a oferit mâna spre sărutat și a întrebat dacă sceptrul său obișnuit este tot acolo. Putătorul de cuvânt al primăriei, Sorin Toarcea, l-a asigurat că sceptrul este unde a fost lăsat, întrucât doar cei vrednici pot să-l ridice deasupra capului și să conducă cetatea.