Votanții USR din Brașov, dezamăgiți că hashtagul #YesLaVot a fost luat în serios și de ceilalți

Probleme cu hashtag-ul de campanie folosit în special de partidele progresiste, noi, respectiv #YesLaVot. Din neatenție, sau poate au fost și alte interese la mijloc, acest hashtag a fost luat în serios și de alți alegători, nu doar de cei care ar vota USR.

În urma impactului puternic pe care l-a avut hashtag-ul, cetățenii s-au prezentat în număr record la secțiile de votare și, în loc să voteze cu dl. Allen Coliban și partidul care-l susținea, au votat după cum i-a tăiat capul, fără pic de disciplină, atenție și interes.

În momentul de față, pe forumul „ColibanPrimar”, dar și în sediile de strategie și campanie, se caută o soluție pentru rezolvarea acestei probleme grave de democrație. „Ideal ar fi să facem un referendum, la care să vină să voteze doar oamenii noștri, și, în urma referendumului, Prefectura sau Guvernul să ceară reorganizarea alegerilor la Brașov, dar cumva să fie alegeri la care să participăm doar noi, nu moldovenii ăilalți”, a propus un fan al democrației și al USR.

Răspândește această dezinformare