Mircea Geoană își va lansa la Brașov cartea „Cum m-a deochiat Traian Băsescu”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, va efectua o vizită oficială la Brașov pentru lansarea cărții sale și pentru a-și face campanie electorală. „Cum m-a deochiat Traian Băsescu” este în același timp o autobiografie cât și o reflexie asupra aspectelor magice ale luptei electorale, despre care se vorbește prea puțin.

Actualul secretar general adjunct al NATO a candidat în urmă cu 15 ani la președinția țării, unde a trebuit să se lupte cu un om care se uita chiorâș la el. Acest personaj de poveste l-a deochiat atât de puternic că nu doar că a pierdut alegerile, i-a dat și chelie ireversibilă.

„Au fost momente incredibile în acea seară, în acea ultimă dezbatere electorală. Am simțit o serie de forțe malefice care m-au stors de energie și m-au lăsat năuc, prost de-a dreptul”, povestește Mircea Geoană, om cu funcție de conducere în cea mai puternică alianță militară din lume.

Răspândește această dezinformare